învățăminte

Echilibrul dintre aparență și esență

Sunt multe lucruri care se simt, dar care nu se văd… Sunt multe lucruri care se văd, dar nu se simt… Sunt multe lucruri care sunt, deși nu par… Dar sunt și multe lucruri, care, deși par… nu sunt.

E veșnicul conflict dintre aparență și esență. Veșnica discrepanță dintre ceea ce ești și ceea ce cred oamenii despre tine.

 

Recunoaștem că suntem dependenți de părerile celorlalți… și ne mustră conștiința. Dar cel mai mult ar trebui să recunoaștem că avem nevoie de un echilibru. Un echilibru între ceea ce suntem și ceea ce expunem celorlalți.

Pe de o parte, sunt oameni care consideră esența esență și neglijează aparența. Iar pe de altă parte, sunt oameni care se concentreză atât de mult pe aparență, încât pierd esența. Ambele variante sunt greșite. Doar pentru că esența contează cel mai mult, nu înseamnă că aparențele ar trebui total desconsiderate.

 

De multe ori ne plângem că suntem judecați greșit. De multe ori ne întristăm că nu găsim empatie în ceilalți sau că suntem prost înțelești. Și, paradoxal, ni se întâmplă să ne simțim singuri, chiar în mijlocul oamenilor.

Oare de ce sunt toate astea?! Și care ar fi alt motiv înafară de acela că ne punem măști în fața celorlalți?!

Pare ciudat, dar e adevărat. Ne ascundem unii de alții în pretexte, în scuze învechite sau sub un zâmbet permanent, dar fals . Ne formăm o imagine ireală din comoditate. Ne dăm altă persoană decât cea care suntem atunci când nu ne vede nimeni. Și ne amăgim. Facem lucrul acesta de multe ori, în mod conștient sau mai puțin conștient.

 

În ce mă privește, am înțeles că am nevoie de oameni. Și acest lucru nu reprezintă un lucru rău. Ba, din contră. Pentru că am fost creați să trăim într-o comunitate, într-o societate…

Până nu de mult, doar știam lucurul acesta.  Acum îl și cunosc din proprie experiență: Nu există bucurie adevărată în singurătate. Nu există împlinire deplină doar tu și cu tine. Nu există viață împlinită trăită de unul singur.

Bucuria adevărată este aceea împărtășită. Împlinirea adevărată este atunci când descoperi că nu ești singurul care simte ce simți tu, nu ești singurul care își pune întrebările pe care ți le pui tu… nu ești singurul care iubește ceea ce iubești tu… iar viața împlinită este numai aceea trăită printre oameni și pentru oameni. (Nu pentru aprobarea, ci pentru slujirea lor).

Știu că vor fi unii dintre voi care vor spune că regula asta nu se aplică și la ei. Știu că sunt și oameni introvertiți și timizi. Dar, crede-mă, introvertit sau extrovertit, tot om ești! Și omul singur suferă, oricât de mult ar încerca să(-și) ascundă asta.

Vestea bună este că o dată ce ai experimentat comuniunea, transparența și vulnerabilitatea în fața celor din jur, n-ai vrea să te mai întorci vreodată în singurătatea ta.

Știu, este un drum lung și anevoios, de multe ori. Dar peisajul și aerul din vârf de multe merită tot efortul. Sunt și eu un drumeț, la fel ca tine. Dar hai să nu ne lăsăm! Hai mai sus, mai cu avânt!

Mai avem puțin și lupta ne va fi răsplătită!

Așadar, să simțim, dragilor! Și să fim! Dar să nu uităm să și arătăm asta! Să împărtășim bucuria! Și numai atunci bucuria noastră va fi deplină! 🤗

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s